Mesajul Primarului Brașovului

Pentru noi, brașovenii, 15 Noiembrie este una dintre zilele care definesc istoria acestui oraș și această comunitate. 15 Noiembrie 1987 este ziua în care cei mai curajoși brașoveni au ieșit în stradă, pentru a protesta împotriva unui regim politic dictatorial. A fost prima revoltă de asemenea amploare, prima în care s-a strigat «Jos comunismul!» și prima în care s-a cerut libertate. Avem o datorie morală, nu doar noi brașovenii, ci toți românii, de a cinsti memoria acestor eroi. Crosul 15 Noiembrie are acest rol, de a ne reaminti că în 1987, câteva sute de oameni au înfruntat cel mai opresiv sistem politic. Crosul 15 Noiembrie este mai mult decât o competiție sportivă, este un omagiu adus acelor brașoveni care au luptat pentru libertatea semenilor lor.

GEORGE SCRIPCARU, primarul Municipiului Brașov